Părintele Dumitru Stăniloae – Despre ecumenism

Publicate Ianuarie 8, 2009 de cugetortodox
Categorii: Ecumenism

Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae (1903-1993)

„Eu nu sunt pentru ecumenism; socotesc că ecumenismul este produsul masoneriei; iarăşi vor să relativizeze credinţa adevărată. A avut dreptate Biserica zicând că nu prea suntem uniţi (noi ortodocşii între noi n.n.). Ecumenismul este pan-erezia (a toată erezia n.n.) timpului nostru. Au venit odată şi aici, la un congres al ecumeniştilor. Şi unul dintre reprezentanţii lor a susţinut ideile socialiste (adică comuniste n.n.). Eu i-am combătut şi vorbeam mereu de Hristos. Iar ei mă întrebau; «De ce tot vorbiţi de Hristos? Aici este vorba de altceva, nu de Hristos.» S-au supărat teribil, şi după ce am plecat, m-au criticat foarte tare pentru că vorbeam de Hristos şi nu de probleme de astea sociale. De ce să mai stau de vorbă cu ei care au făcut femeile preoţi, sunt de acord cu homosexualii, nu se mai căsătoresc…”

Ortodoxia şi internaţionalismul religios, Ed. Scara, 1999

Anunțuri

Semnul vădit al apropriatei naşteri a Antihristului (III)

Publicate Ianuarie 8, 2009 de cugetortodox
Categorii: Ecumenism

de Florin Stuparu

"Iar cei şapte îngeri, care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au gătit ca să trâmbiţeze. Şi a trâmbiţat întâiul înger, şi s-a pornit grindină şi foc amestecat cu sânge şi au căzut pe pământ; şi a ars din pământ a treia parte, şi a ars din copac" (Apocalipsa 8, 6-7)

Sfântul Seraphim Rose zice aşa: „Proorocii mincinoşi ai vremurilor noastre anunţă cu un glas din ce în ce mai puternic apropierea «noii ere a Duhului Sfânt», a «noii cincizecimi», a «punctului Omega». Este exact ceea ce se numeşte, în adevăratele proorociri ale Bisericii Or­todoxe, «domnia lui Antihrist». Această proorocie începe să se împlinească tocmai în zilele noastre, cu forţa unei puteri diavo­leşti” Trebuie să înţelegem bine că scopul de că­petenie al ecumenismului apostat nu este unirea „religiilor” – adică a credinţelor mincinoase, deci insuflate de Satana – ci preschimbarea dreptei şi adevăratei credin­ţe într-una strâmbă şi mincinoasă. Şi, într-adevăr, trăim „într-o vreme de întuneric şi înşelare aproape obşteşti, când pentru cei mai mulţi «Creştini» «Hristos» a devenit tocmai acela pe care învăţătura ortodoxă îl numeşte «Antihrist»” Încă din vea­cul al 19-lea, Sfântul Episcop Ignatie Briancianinov ne atrăgea luarea aminte, zicând că „lucrarea credinţei pravoslavnice poate fi recunoscută ca apropiindu-se de sfârşitul hotărâtor. […] Nu avem de unde aştepta reînvierea Creştinismului. Vasele Sfântului Duh au secat pentru totdeauna pretutin­deni, chiar şi în mănăstiri, aceste tezaure de evlavie şi daruri harice. Or, substanţa Du­hului dumnezeiesc poate fi înnoită numai prin uneltele Sale. Îndelungata şi milostiva răbdare a Domnului îngăduie să se prelun­gească şi să fie amânat deznodământul  pentru cei rămaşi care se vor mântui. Între timp, cei ce putrezesc sau au putrezit vor atinge deplina putreziciune. Cei ce vor sa se mântuiască trebuie să înţeleagă bine acest lucru şi să folosească timpul dat spre mântuire, căci timpul scurt este, iar trece­rea în veşnicie este aproape pentru fiecare din noi” . Un veac în urma Sfân­tului Ignatie (pe când ţările ortodoxe, mai puţin Grecia, erau stăpânite de ateismul comunist), Arhiepiscopul Averchie Tauşev încerca şi el să ne trezească, spunând că „în prezent noţiunea de «Ortodoxie» şi-a pierdut înţelesul; sub obrăzarul «Ortodoxiei» se ascunde astăzi ne-Ortodoxia. Se iveşte trebuinţa făuririi unui nou cuvânt pentru ceea ce numim «Ortodoxie», aşa cum a trebuit să făurim termenul de «Ortodoxie» Şi acest lucru nu este deloc uşor” . Şi pentru ce s-a surpat Ortodoxia? Pentru că s-a umanizat, lucrările ei cele duhovniceşti s-au făcut trupeşti, cele dumnezeieşti s-au făcut omeneşti, cum arată Sfântul Ignatie: „Astăzi, mulţi oameni au îndrăznit să-şi introducă rânduielile lor în rânduielile Sfân­tului Duh. Din aceasta pricină, rânduielile cereşti s-au făcut pământeşti; cele duhovniceşti – trupeşti; cele sfinte – păcătoase; cele înţelepte – neghioabe. Văd nepotrivirea, văd năruirea ce decurge din ea; dar nu văd începutul din care decurg toate nenorocirile, pentru că privesc la lumina propriei raţiuni căzute şi nu la lumina lui Dumnezeu. Începutul nenorocirii stă în dispreţuirea neîngăduită şi trufaşă a poruncilor Sfân­tului Duh, în înlocuirea lor cu rânduielile proprii. Iată unde e pricina destrămării de obşte, pricina căderii Creştinismului, a că­derii morale ce precede întotdeauna ruina civilă, care prevesteşte această ruină. Se mai găsesc în particular creştini, dar a fost pierdută cunoaşterea obştească, unica, a adevărului, prin care totul s-ar uni într-un singur trup duhovnicesc, cu un singur chip de cu­getare, sub un singur cap obştesc: Hristos. Azi, fiecare [Ortodox] are mai mult sau mai puţin modul său de cugetare, «religia» sa, drumul lui, luate în chip arbitrar sau la întâmplare, socotite ca drepte sau măcar îndreptăţite. Această nenumărată turmă care a pierdut legătura şi unitatea în adevăr şi duh, prezintă observatorului duhovnicesc aspectul celei mai mari devălmăşii: fieca­re oaie rătăceşte de capul ei, nimeni nu-i poartă grija, oamenii nu mai aud – într-atât li s-a îngreuiat auzul – glasul mântuitor al Adevăratului Păstor ce răsună în Sfânta lui Biserica, ce le vădeşte sus şi tare nedreptatea şi le arată drumul drept” . Despre umanismul „ortodox” al vremilor noastre vorbea cutremurat şi Cuviosul Ius­tin Popovici: „Şi unde [găsim acest umanism]? În însăşi inima organismului dumnezeiesc-omenesc al Bisericii şi, ceva mai mult, împotriva ros­tului Bisericii, care este liberarea de un astfel de umanism! Iar prin Biserică este firesc ca umanismul acesta să pătrundă apoi în toate ariile vieţii, persoanei şi societăţii şi să fie propovăduit ca dogmă ultimă sau – şi mai bine – ca dogmă universală. In felul acesta, trufia omenească drăcească, ascunsă sub mantia Bisericii, ajunge dogmă de credinţă prefăcută în dogmă de viaţă, fără de care nu există mântuire! Este înfricoşător şi numai să gândească cineva la acest lucru, cu atât mai mult să-l spună, anume că în felul acesta singurul «laborator al mântuirii» din lumea aceasta se preschimbă încet într-un «laborator» drăcesc de siluire a conştiinţelor omeneşti şi de zămislire de monştri, într-un laborator de denaturare a lui Dumnezeu şi a omului”.

Canoanele şi Predania Bisericii au fost încălcate (II)

Publicate Ianuarie 8, 2009 de cugetortodox
Categorii: Uncategorized

de Pr. Nil Arcaşu

Dacă „tainele” ereticilor nu sunt adevăratul Trup şi Sânge ale lui Hristos, ci doar pâine şi vin, creştinul ortodox, împărtăşindu-se din acelea, nu se foloseşte duhovniceşte, ci, dimpotrivă, păcătuieşte. Înţeleptul Solomon spune: „Depărtaţi-vă de apă străină şi din fântână străină să nu beţi(Pilde 5, 15, 16). Sfântul Apostol Pavel opreşte împărtăşirea cu ereticii, arătând: „Căci, dacă cineva te-ar vedea pe tine, care ai cunoştinţă, şezând la masă în templul idolilor, oare conştiinţa lui, slab fiind el, nu se va întări să mănânce din cele jertfite idolilor? Şi va pieri întru cunoştinţa ta cel slab, fratele tău, pentru care a murit Hristos! Şi aşa păcătuind împotriva fraţilor şi lovind conştiinţa lor slabă, păcătuiţi faţă de Hristos!” (I Cor. 8, 10-12). Sfântul Ioan Gură de Aur condamnă pe cei ce se împărtăşesc cu ereticii: „Ascultaţi toţi cei ce mâncaţi împreună cu ereticii: Vrăjmaşi ai Domnului sunteţi”. Sfântul Ioan Damaschin (+739) avertizează: „Să ne păzim din toate puterile noastre şi să nu primim împărtăşanie de la eretici, nici să le-o dăm acestora, ca să nu ne facem părtaşi relelor lor credinţe şi pentru a nu fi osândiţi împreună cu ei”. Sfântul Teodor Studitul (+826), cu privire la vătămătoarea împărtăşanie a rău credincioşilor, precizează: „A primi împărtăşanie de la un eretic sau de la unul care o strică dinaintea unui dumnezeu străin te apropie de diavolul! […] Atunci când dumnezeiasca pâine a ortodocşilor este împărtăşită, credincioşii devin un trup; în acelaşi chip, împărtăşania eretică împlineşte acelaşi lucru, în cazul celor care se împărtăşesc de ea, făcându-i pe aceştia un trup care este împotriva lui Hristos. Mai mult, împărtăşania de la eretici nu este simplă pâine, ci otravă care vatămă trupul, întunecând şi înnegrind sufletul”. Întrebat fiind pentru ce nu este în comuniune, pentru ce nu se împărtăşeşte cu cei ce propovăduiesc eresul, Sfântul Maxim Mărturisitorul (+662) a răspuns: „Chiar dacă toată lumea ar începe să se împărtăşească, eu nu pot să mă împărtăşesc, pentru că ştiu că Duhul Sfânt, prin Apostolul Pavel, a dat anatemei chiar pe îngeri dacă ar fi propovăduit într-alt chip, aducând ceva nou în credinţă Voiesc mai bine a muri, decât să-mi tulbur conştiinţa mea, greşind cu ceva înaintea dreptei credinţe”.

Părinte Iulian care credeţi că sunt cauzele căderii celor doi ierarhi? - Ei, eu zic că şi pentru păcatele noastre s-au întâmplat lucrurile acestea care nu trebuiau să fie. Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte şi nouă, că toţi suntem păcătoşi în faţa lui Dumnezeu. Părintele Iulian de la Prodromu, Athos

Sfântul Marcu Eugenicul, Mitropolitul Efesului, cel ce s-a împotrivit uniunii de la Ferarra-Florenţa, a refuzat cu desăvârşire participarea la slujbele în comun şi cu atât mai mult coliturghisirea cu catolicii. Văzând că mai marii Bisericii slujesc şi se împărtăşesc cu latinii, se adresa poporului, îndemnând: „Fugiţi de ei, fraţilor, ca şi de împărtăşirea cu ei!”

Masoneria distruge România studiu asupra francmasoneriei (III)*

Publicate Ianuarie 8, 2009 de cugetortodox
Categorii: Masonerie

Sigla Universităţii ’’Al. I. Cuza’’ din Iaşi cuprinde simboluri ale organizaţiei francmasonice.

6. Scopul Francmasoneriei

Francmasoneria îşi ţine ultimele ei scopuri în secret. Dar fără voia ei se strevăd adeseori aceste scopuri, din mărturisiri masonice mai mult sau mai puţin învăluite. Regulat, francmasoneria spune că scopul ei este cercetarea adevărului şi acţiunea caritativă.

Dar de o acţiune caritativă francmasonică nu s-a împiedicat nimeni până acum. Şi apoi de ce ar fi lipsă de o asociaţie clandestină şi de secrete, pentru desfăşurarea unei acţiuni calitative?

În realitate când masonii explică mai larg sensul acţiunii lor caritative, vezi că e vorba de o fericire a lumii prin scăparea de ideile ei de acum, prin aşezarea ei pe temeliile principiilor raţionaliste masone. „Binefacerea pentru mason nu se confundă cu ceea ce s-a convenit să se numească caritate. Cedarea câtorva bucăţi de pâine, din prisos, nu-l achită de datoria sfântă ce o contractează iniţiatul faţă de umanitate. A face bine comportă un întreg program de viaţă„. Într-o formă eufemistă, Fr. Osw. Wirth, arată aşadar că nu caritatea este scopul Francmasoneriei.

Iar cercetarea adevărului de care vorbeşte masoneria trebuie înţeleasă ca o lansare a tuturor ideilor de destrămare a Statului şi a Societăţii. Toate ideile de extremă stângă ale comunismului au fost pregătite în Loji şi aplicate de francmasoni. La fel, toate ideile anticreştine, de totală emancipare a instinctelor omeneşti inferioare de sub  prestigiul  virtuţilor  creştine.   De  la  Marx   până  la  Lenin  şi  Trotzki,   toţi  şefii  mai  de  seamă   ai comunismului au fost evrei şi francmasoni, sau cel puţin francmasoni.

Siglă masonică

Scopul Francmasoneriei stă în legătură cu soarta întregii omeniri. Masoneria luptă pentru o anumită direcţionare, pentru  o  anumită ţintă a întregii vieţi omeneşti colective şi individuale. Care este acest scop? Dintr-o mulţime de mărturisiri masonice şi din descifrarea sensului ce se desprinde din toată activitatea de până acum a masoneriei, rezultă că acest scop este: întemeierea unei republici mondiale, condusă de francmasoni, adică de evrei. O republică cu desăvârşire laică, cu o omenire îndobitocită de mizerie şi de patimile inferioare dezlănţuite.

Iată ce spune acelaşi Fr. Osw. Wirth, în manualul maestrului: Să avem curajul să ne zicem religioşi şi să ne afirmăm apostoli ai unei religiuni mai sfinte decât toate celelalte. Să propagăm Religia Republicii, care va forma inima cetăţenilor şi   va   cultiva   virtuţile   republicane”Tema   întemeierii   republicii   mondiale   sub   stăpânirea Francmasoneriei a format obiectul Congresului mondial al Masoneriei, din 1900, ţinut la Paris. Când vorbesc metaforic, francmasonii se prezintă ca zidarii care au să rezidească, sub conducerea lui Hiram, templul lui Solomon din Ierusalim. Aceasta înseamnă, fără metafore, restabilirea dominaţiei lui Israil asupra lumii întregi. Numai din tendinţa masoneriei, după republica laică, internaţională şi extrem de democratică se explică de ce  toate revoluţiile de la cea din 1789 încoace, toate loviturile date creştinismului, principiului monarhic şi naţional, principiului autorităţii, sunt opera francmasonilor. Din aceste motive, toate statele care recunosc valoarea principiului naţional şi a factorului creştin au desfiinţat Francmasoneria. Aşa a făcut şi Italia prin Mussolini în 1925, şi Germania prin Hitler. în Ungaria a fost desfiinţată după prăbuşirea comunismului lui Bela Kuhn, dovedindu-se că acest comunism a fost creaţia lojilor.

Simbol masonic

7. Francmasoneria în România

Din cele şase grupe francmasonice române, una e pur evreiască: B’nai B’rith, alta Federaţia lojilor simbolice de rit ioanit din România e evreo-ungurească   (în Ardeal)   şi     în      1933 s-a unit cu Marea Lojă Naţională Română, iar o a treia e evreo-nemţească: Marea lojă germană din România. Românii se găsesc numai în celelalte trei: Marea Lojă Americană din România (afiliată la Marea Lojă Americană din New York), Marele Orient din România afiliat la Marele Orient din Franţa, şi care cuprinde 90% evrei şi, în sfârşit, Marea Lojă Naţională din România, care afişează tricolorul, afectează lupta contra celeilalte Francmasonerii, pe motiv că e jidovită, dar aceasta e numai o mască cu scopul de a vâna cât mai mulţi ofiţeri şi alţi buni români.

Marea Lojă Naţională condusă până în 1933 de dl. Pangal, în acel an s-a rupt în două, o parte lojile ei – cele provinciale şi cinci din cele zece bucureştene – constituindu-se separat în frunte cu dl. M. Sadoveanu. Foarte sistematic zeflemiseşte dl. M. Sadoveanu credinţa creştină ortodoxă pe care o socoteşte o credinţă pentru naivi, mult inferioară ştiinţei egiptene” a Magului” superior în romanul Creanga de aur”. Numărul masonilor din România era încă în 1932 întristător de urcat. Astăzi se pare că sunt şi mai mulţi. În 1932 aveam 3300 masoni. Cehoslovacia avea 60, Iugoslavia 900, Polonia 450, Bulgaria 500. Se va recunoaşte că România faţă de aceste ţări vecine are enorm de mulţi. Influenţa masonilor în viaţa mai nouă a Statului nostru se resimte dureros, dictând din toate locurile de conducere. De altfel şi în Marea Lojă Naţională se află evrei.

Simboluri masonice pe bancnota de un dolar

8. Aşa zisa Masonerie Naţională Română

Dar asupra Masoneriei Naţionale Române trebuie să insistăm ceva mai mult. Despre ateismul Marelui Orient din România şi al Marii Loji Naţionale a d-lui Sadoveanu nu poate fi nici o îndoială, odată ce el este în strânsă comuniune cu Marele Orient din Franţa. (va  continua)


*Acest studiu a fost întocmit de IPS Mitropolit Dr. Nicolae  Bălan al Adealului şi votat de Sfântul Sinod în şedinţa sa de la 11 martie 1937

Simbolurile sataniste de care creştinul ortodox trebuie să se ferească

Publicate Ianuarie 4, 2009 de cugetortodox
Categorii: Metehne contemporane

O erezie de dimensiuni planetare ce loveşte Ortodoxia se numeşte Noua Eră, New Age sau Noua Eră a Vărsătorului. Adepţii Noii Ere susţin că în perioada dezvoltării Imperiului Roman soarele a intrat în zodia Peştilor, şi astfel a început Era Peştilor. Aceasta a fost epoca în care a trăit Hristos, Era Creştinismului. Acum ei spun că această epocă a luat sfârşit şi începe o nouă eră, Era Vărsătorului.

Astfel New Age este o uriaşă reţea de organizaţii ce au o oarecare legătură între ele. Faptul că este o mişcare antihristică se vede şi din doctrina sa pe care se bazează : religiile orientale, teosofia, masoneria, satanismul, vrăjitoria, credinţa în reîncarnare ,etc.

Noua Eră foloseşte anumite simboluri, care nu sunt simple embleme ale mişcării, ci simboluri cu conţinut ocult, purtătoare ale energiei duhurilor viclene.

Aceste semne sataniste sunt:

1. Arcada cerească (culorile curcubeului)

Este simbolul cel mai folosit. Pe  acesta îl poate găsi cineva peste  tot: pe cadouri pe jucării, pe haine. Aşa cum învaţă discipolii Noii Ere, simbolizează puntea dintre om şi Marea Minte Universală, adică Lucifer.

2. Numărul 666

Este numărul numelui lui Antihrist, despre care se vorbeşte în Apocalipsa  Sfântului Ioan Evanghelistul (13, 18). Alice Ann Bailey, mama spirituală a Noii Ere, scrie că numărul acesta are calităţi sacre şi că trebuie folosit cât mai mult posibil, cu scopul de a veni cât mai repede Noua Eră. Astfel se explică de ce aproape toate produsele din comerţ sunt marcate cu un cod de bare, în care, la început, la mijloc şi la sfârşit se află liniile care reprezintă cifra 6. Avem adică trei de 6 (666).

3. Ying şi yang (simbolul taotismului)

Acest simbol arată  că binele  şi răul sunt două puteri egale care se completează una pe alta.  Îl găsim expus pe sigla unor restaurante şi nu numai.

4. Pentagrama

Este folosită  de magia neagră şi de către iudei. Chiar pe turla catedralei ortodoxe din Sankt Petesburg, în mijlocul crucii era pus şi semnul acesta al jidanilor. Nu după mult timp turla a fost mistuită de flăcări.

5. Svastica (cunoscuta cruce frântă).

Crucea frântă (îndoită) înspre stânga se foloseşte mai ales în ocultism. Crucea frântă înspre dreapta a constituit emblema nazismului.

6. Fulgerul

Este simbolul lui Lucifer. Sataniştii se mândresc cu spusa lui Hristos din Noul  Testament: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer (Luca 10,18).

7. Emblema păcii

Aşa numita emblemă a păcii, este în realitate o cruce răsturnată şi ruptă, circumscrisă într-un cerc magic. Din păcate mulţi tineri poartă tricouri, blugi şi alt soi de îmbrăcăminte ce poartă acest semn, crezând că este un semn al păcii. Este o tristeţe să mergi pe stradă, la noi în România, văzând că din trei tineri, unul poartă un tricou cu semnul acesta satanist. Mulţi chiar ştiu că este un semn al celui viclean, dar poartă în continuare  acele haine ce-l au imprimate pe ele, că …na…este trendy şi cool!

8. Crucea egipteană sau profanată.

Se foloseşte  mai ales în magie. Trebuie însă, atenţionaţi acei creştini de-ai noştri care merg la Sfintele Locuri şi trec prin Egipt că pe papirusurile pe care le aduc de acolo există crucea egipteană. Aşadar, după ce am văzut care sunt semnele sataniste ale Noii Ere, datoria noastră stă în a ne feri de ele şi a învaţă şi pe alţii ce reprezintă acestea când vedem că le poartă şi nu le cunosc simbolistica.

Membrii acestei mişcări antihristice, vor încerca să  prindă în cursă pe oamenii naivi, prezentându-se sub diferite măşti şi împrăştiind confuzia. De aceea trebuie să avem ochii deschişi atât turma, dar mai ales păstorii. Să descoperim, în spatele firmelor frumoase şi colorate ţipător, faţa cu adevărat primejdioasă a ereziilor. Această descoperire îi deranjează foarte mult pe eretici şi de aceea îi atacă cu furie pe cei care îi demască, dar sunt incapabili să vatăme pe cel credincios, deoarece îl acoperă harul Atotputernicului Dumnezeu.

Pr. Arsenie Vliangoftis (din Ereziile contemporane, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2006, p. 64-85)

Ne vorbeşte Părintele Cleopa despre Catolicism

Publicate Ianuarie 4, 2009 de cugetortodox
Categorii: Apariţii editoriale

pr-cleopa-catolicism

Cărticica „Ne vorbeşte Părintele Cleopa despre Catolicism” îngrijită de Ierom. Nil Arcaşu, ne aduce în faţă  învăţăturile simple, dar profunde ale Părintelui Cleopa despre eresul catolicesc. Astfel, creştinii au prilejul să afle: ce este catolicismul, prin ce anume se deosebeşte de credinţa ortodoxă, dacă este potrivită căsătoria creştinilor ortodocşi cu cei botezaţi în credinţa papei şi altele de felul acesta.

Vladimir Zielinsky – Dincolo de ecumenism

Publicate Ianuarie 4, 2009 de cugetortodox
Categorii: Cărţile lor

Una din lucrările smintitoare ale vremii noastre este cartea teologului Vladimir Zielinsky, „Dincolo de ecumenism”, Ed. Anastasia, 1998. În prefaţa acesteia, Olivier Clement, teolog ecumenist „de marcă” evocă personalitatea autorului numindu-l „vocea unei«noi generaţii de credincioşi»”. Într-adevăr, abandonând teologia Sfinţilor Părinţi „veche”, pentru modernitate, Zielinsky alături de mulţi alţi reflectă indubitabil imaginea unui „Neo”(Matrix) proiectată evident în culisele Bisericii.

Totul este nou în teologia lui Zielinsky, totul este reformulat în acord cu principiile seculare ale ecumenismului. De ce? Ne-o spune acelaşi O. Clement: „pentru a sugera fraţilor săi ortodocşi imaginea catolică a lui Hristos”. Ca şi cum Mântuitorul Hristos ar putea fi plăsmuit în mai multe chipuri: ortodox, catolic, arian, monofizit, budist, hinduist, eventual ateu, toate deopotrivă de adevărate numai pentru că vrem să ne unim…

Dintre enormităţile autorului cităm: „…lumina tainei lui Hristos, care se manifestă în viaţa Bisericii, îşi depăşeşte graniţele(dogmele, canoanele, Predaniile, n.n.) şi luminează peste tot…”(p.26),”…o ortodoxie care îşi depăşeşte limitele confesionale[…], gata să participe la orice manifestare a vieţii…”(p.26),”…recunoaşterea Hristosului credinţei noastre în credinţa, fidelitatea şi rugăciunea celuilalt”(p.27).

În viziunea lui Zielinsky contradicţiile teologice care separă Ortodoxia de Catolicism nu îşi au cauzele în interpretarea distorsionată a adevărului de către latini, ci pur şi simplu în existenţa nevinovată a „două tipuri de credinţă” sau „două  moduri de a trăi credinţa înaintea Dumnezeului personal”(p.32).Soluţia?‚”…să identificăm rădăcinile mult mai adânci: cele ale unităţii”.

Sugerând că „toţi  suntem ai lui Hristos”, indiferent de credinţa pe care o mărturisim, la p.70 citim: „Dacă natura umană este cu adevărat unică pentru întreaga specie, atunci toţi creştinii şi păgânii, baptiştii şi idolatrii, suntem fraţi în vechiul Adam, restaurat şi regenerat prin Cuvântul Domnului. Fiecare om poartă în el taina lui Hristos”. Ori noi ştim că  vechile erezii şi sectele contemporane mărturisesc un „Hristos” strâmb, schimbat, degenerat, în contradicţie cu adevărul Scripturii, altul decât cel propovăduit de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi. Cât despre păgâni şi idolatri, aceştia nu-L mărturisesc de fel pe Hristos ca fiind Dumnezeu şi Om ci doar om în rând cu proorocii, făptură supusă pieirii. Un astfel de „Hristos” nu este Hristos cel adevărat.

Pentru a îndreptăţi apariţia istorică a „Bisericilor surori”(catolicismul şi protestantismul), autorul ecumenist recurge la subtile şi viclene strategii sofistice:”Hristos al lui Ioan? Este, există El oare cu adevărat alături de Hristos al lui Petru sau de Cel a lui Pavel? Este o aberaţie desigur, şi, totuşi, fiecare Biserică cunoaşte în fapt propriul său Hristos, Îl mărturiseşte, Îl descoperă, Îl dovedeşte”(p.105).

Ne întrebăm precum Sf. Apostol Pavel: Oare S-a împărţit Hristos? Există un Hristos al lui Pavel , unul al lui Petru şi un altul a lui Apolo?! Biserica, întotdeauna, orişiunde L-a propovăduit pe Hristos la fel, după aceleaşi învăţături într-o singură limbă: limba Adevărului.

Îmbinând adevărul cu minciuna, autorul mărturiseşte:”Nu există, sigur, decât un singur chip(a lui Hristos, n.n.), dar el se reflectă diferit în diversele moşteniri spirituale”(p.105). După ce  afirmă că noi(adică şi ortodocşii,n.n.) L-am îmbucătăţit „pe Hristos”(p.105), Zielinsky conchide:”Aşadar, fiecare Biserică trebuie să-şi concentreze privirea asupra tainei Hristosului său pentru a şti să împartă cu ceilalţi, aici, în apropierea izvorului ei, prezenţa Lui”(p.106).

Mai mult, apologetul cugetării ecumenist-antihristice, pune în cârca lui Hristos zămislirea ereziilor catolică şi protestantă: „Iisus şi-a întemeiat Biserica, confesiunea catolică sau exclusiv pe cea ortodoxă sau chiar pe cea protestantă? Nu, El a fondat-o pe temelia unei mărturisiri unice. El a indicat trei moduri de a vieţui (ortodox, catolic, protestant,n.n.) în deplinătatea Bisericii unice, nedivizate, împodobite de diversitatea vocaţiilor”(p.88).

Ne întrebăm surprinşi, când a „indicat” Hristos „trei moduri” de a vieţui creştineşte? În care Evanghelie aflăm aşa ceva?! Să înţelegem oare că atât Schisma catolică de la 1054 cât şi Reforma lui Luther îşi au originea în Sfânta Scriptură? Că Mântuitorul Hristos este autorul acestor erezii?!

Unul din părinţii Rusiei contemporane, Ambrozie Iurasov spune: „Trebuie să credem în Sfânta Scriptură. Apostolul Pavel scrie în  Epistola către Efeseni(4,5)că este «un Domn, o credinţă, un botez» nu o singură credinţă şi 3500 de mărturisiri de credinţă […] Multe dintre acestea se numesc creştine, vorbesc în numele lui Iisus Hristos, predică Evanghelia. Ortodoxia, Catolicismul şi Protestantismul sunt confesiunile creştine principale, fiecare din acestea propunând calea proprie spre mântuire. Dar Domnul nu a creat mai multe confesiuni, El ne-a dar doar o credinţă, şi o singură Biserică. Celelalte Biserici nu au fost întemeiate de Domnul ci de oameni, ele fiind rodul autonomiei umane„(„Îndrumar creştin pentru vremurile de azi”-vol.I, Ed. Sophia, 2008, p. 22,23).

Alături de alţi Părinţi ai Bisericii, Sf. Nicolae Velimirovici numeşte Catolicismul şi Protestantismul „principalele două căi ale lumii occidentale, ambele greşite”(Sf. Nicolae Velimirovici, Mai presus de Răsărit şi Apus, Editura Predania, 2008, p.11,12).

Comparând atitudinea Sfinţilor Părinţi faţă de erezii, cu cea a teologilor ecumenişti, conchidem că „dincolo de ecumenism” nu poate fi decât iadul.