Vladimir Zielinsky – Dincolo de ecumenism

Una din lucrările smintitoare ale vremii noastre este cartea teologului Vladimir Zielinsky, „Dincolo de ecumenism”, Ed. Anastasia, 1998. În prefaţa acesteia, Olivier Clement, teolog ecumenist „de marcă” evocă personalitatea autorului numindu-l „vocea unei«noi generaţii de credincioşi»”. Într-adevăr, abandonând teologia Sfinţilor Părinţi „veche”, pentru modernitate, Zielinsky alături de mulţi alţi reflectă indubitabil imaginea unui „Neo”(Matrix) proiectată evident în culisele Bisericii.

Totul este nou în teologia lui Zielinsky, totul este reformulat în acord cu principiile seculare ale ecumenismului. De ce? Ne-o spune acelaşi O. Clement: „pentru a sugera fraţilor săi ortodocşi imaginea catolică a lui Hristos”. Ca şi cum Mântuitorul Hristos ar putea fi plăsmuit în mai multe chipuri: ortodox, catolic, arian, monofizit, budist, hinduist, eventual ateu, toate deopotrivă de adevărate numai pentru că vrem să ne unim…

Dintre enormităţile autorului cităm: „…lumina tainei lui Hristos, care se manifestă în viaţa Bisericii, îşi depăşeşte graniţele(dogmele, canoanele, Predaniile, n.n.) şi luminează peste tot…”(p.26),”…o ortodoxie care îşi depăşeşte limitele confesionale[…], gata să participe la orice manifestare a vieţii…”(p.26),”…recunoaşterea Hristosului credinţei noastre în credinţa, fidelitatea şi rugăciunea celuilalt”(p.27).

În viziunea lui Zielinsky contradicţiile teologice care separă Ortodoxia de Catolicism nu îşi au cauzele în interpretarea distorsionată a adevărului de către latini, ci pur şi simplu în existenţa nevinovată a „două tipuri de credinţă” sau „două  moduri de a trăi credinţa înaintea Dumnezeului personal”(p.32).Soluţia?‚”…să identificăm rădăcinile mult mai adânci: cele ale unităţii”.

Sugerând că „toţi  suntem ai lui Hristos”, indiferent de credinţa pe care o mărturisim, la p.70 citim: „Dacă natura umană este cu adevărat unică pentru întreaga specie, atunci toţi creştinii şi păgânii, baptiştii şi idolatrii, suntem fraţi în vechiul Adam, restaurat şi regenerat prin Cuvântul Domnului. Fiecare om poartă în el taina lui Hristos”. Ori noi ştim că  vechile erezii şi sectele contemporane mărturisesc un „Hristos” strâmb, schimbat, degenerat, în contradicţie cu adevărul Scripturii, altul decât cel propovăduit de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi. Cât despre păgâni şi idolatri, aceştia nu-L mărturisesc de fel pe Hristos ca fiind Dumnezeu şi Om ci doar om în rând cu proorocii, făptură supusă pieirii. Un astfel de „Hristos” nu este Hristos cel adevărat.

Pentru a îndreptăţi apariţia istorică a „Bisericilor surori”(catolicismul şi protestantismul), autorul ecumenist recurge la subtile şi viclene strategii sofistice:”Hristos al lui Ioan? Este, există El oare cu adevărat alături de Hristos al lui Petru sau de Cel a lui Pavel? Este o aberaţie desigur, şi, totuşi, fiecare Biserică cunoaşte în fapt propriul său Hristos, Îl mărturiseşte, Îl descoperă, Îl dovedeşte”(p.105).

Ne întrebăm precum Sf. Apostol Pavel: Oare S-a împărţit Hristos? Există un Hristos al lui Pavel , unul al lui Petru şi un altul a lui Apolo?! Biserica, întotdeauna, orişiunde L-a propovăduit pe Hristos la fel, după aceleaşi învăţături într-o singură limbă: limba Adevărului.

Îmbinând adevărul cu minciuna, autorul mărturiseşte:”Nu există, sigur, decât un singur chip(a lui Hristos, n.n.), dar el se reflectă diferit în diversele moşteniri spirituale”(p.105). După ce  afirmă că noi(adică şi ortodocşii,n.n.) L-am îmbucătăţit „pe Hristos”(p.105), Zielinsky conchide:”Aşadar, fiecare Biserică trebuie să-şi concentreze privirea asupra tainei Hristosului său pentru a şti să împartă cu ceilalţi, aici, în apropierea izvorului ei, prezenţa Lui”(p.106).

Mai mult, apologetul cugetării ecumenist-antihristice, pune în cârca lui Hristos zămislirea ereziilor catolică şi protestantă: „Iisus şi-a întemeiat Biserica, confesiunea catolică sau exclusiv pe cea ortodoxă sau chiar pe cea protestantă? Nu, El a fondat-o pe temelia unei mărturisiri unice. El a indicat trei moduri de a vieţui (ortodox, catolic, protestant,n.n.) în deplinătatea Bisericii unice, nedivizate, împodobite de diversitatea vocaţiilor”(p.88).

Ne întrebăm surprinşi, când a „indicat” Hristos „trei moduri” de a vieţui creştineşte? În care Evanghelie aflăm aşa ceva?! Să înţelegem oare că atât Schisma catolică de la 1054 cât şi Reforma lui Luther îşi au originea în Sfânta Scriptură? Că Mântuitorul Hristos este autorul acestor erezii?!

Unul din părinţii Rusiei contemporane, Ambrozie Iurasov spune: „Trebuie să credem în Sfânta Scriptură. Apostolul Pavel scrie în  Epistola către Efeseni(4,5)că este «un Domn, o credinţă, un botez» nu o singură credinţă şi 3500 de mărturisiri de credinţă […] Multe dintre acestea se numesc creştine, vorbesc în numele lui Iisus Hristos, predică Evanghelia. Ortodoxia, Catolicismul şi Protestantismul sunt confesiunile creştine principale, fiecare din acestea propunând calea proprie spre mântuire. Dar Domnul nu a creat mai multe confesiuni, El ne-a dar doar o credinţă, şi o singură Biserică. Celelalte Biserici nu au fost întemeiate de Domnul ci de oameni, ele fiind rodul autonomiei umane„(„Îndrumar creştin pentru vremurile de azi”-vol.I, Ed. Sophia, 2008, p. 22,23).

Alături de alţi Părinţi ai Bisericii, Sf. Nicolae Velimirovici numeşte Catolicismul şi Protestantismul „principalele două căi ale lumii occidentale, ambele greşite”(Sf. Nicolae Velimirovici, Mai presus de Răsărit şi Apus, Editura Predania, 2008, p.11,12).

Comparând atitudinea Sfinţilor Părinţi faţă de erezii, cu cea a teologilor ecumenişti, conchidem că „dincolo de ecumenism” nu poate fi decât iadul.